Usi culisante

Pentru închideri de terase sau pentru uşi de exterior de gabarit mare, Infinit Services vă oferă uşile culisante. Sunt create special pentru a fi folosite în cazul unor deschideri mari, de minim 3 metri lăţime şi 2,3 metri înălţime. Practic, dimensiunile mari ale uşii impun un sistem ce trebuie să susţină în mod separat fiecare modul al uşii. Astfel, ambele module au propria şină de susţinere a mişcării, modulul ce se deschide fiind ridicat uşor şi îndepărtat şi abia apoi împins în lateral, culisând mereu corect şi silenţios.

Reprezintă o soluţie optimă şi din punct de vedere al izolării termice deoarece, la închidere etanşează pe toate cele 4 laturi.

Pentru un astfel de produs este necesar un profil deosebit de stabil, care poate suportă greutatea mult mai mare pe care o are uşa, comparabil cu o fereastră obişnuită. La acestea, se adaugă şi o variată paletă cromatică în peste 30 de culori şi imitaţii de lemn, ce pot fi adaptate cu uşurinţă oricărei cerinţe arhitecturale.

Uşile glisante simple sunt ideale pentru interior şi compartimentări interioare. Sunt realizate folosind profile speciale din PVC sau aluminiu fără barieră termică pe care, cu ajutorul unei feronerii speciale, canatul uşii culisează lăsând liber spaţii mari pentru acces.

Fie ca doriti sa amenajati casa sau biroul firmei, Infinit Services va ofera o gama larga de tamplarie atat PVC sau aluminiu cat si lemn. Realizam tamplarie pentru usi, pentru geamuri, si oricat de exigente sunt gusturile clientilor nostrii reusim sa le facem fata deoarece practicam cele mai bune preturi la o calitate fara concurenta si fara cusur.
Fie ca doriti sa amenajati casa sau biroul firmei, Infinit Services va ofera o gama larga de tamplarie atat PVC sau aluminiu cat si lemn. Realizam tamplarie pentru usi, pentru geamuri, si oricat de exigente sunt gusturile clientilor nostrii reusim sa le facem fata deoarece practicam cele mai bune preturi la o calitate fara concurenta si fara cusur.
Pe piaţa usilor de garaj numele Infinit Services se adaugă furnizorilor de porţi, uşi, tocuri şi sisteme de acţionare ca furnizor de top pe piata din Romania. Firma noastra comercializeaza si monteaza usi industriale, usi de locuinte, sisteme de actionare, rampe si alte elemente conexe acestei piete. Am ajuns un furnizor de top printr-o dezvoltare constanta, prin garantia calitatii produselor si serviciilor.
Alegerea sistemelor de umbrire trebuie facuta in functie de stilul arhitectonic al casei, de culoarea casei si a mobilierului de gradina. Pentru geamuri sunt indicate jaluzelele, care permit un control al intensitatii luminii si pot fi din vinil, aluminiu, PVC etc. Pentru terase sunt indicate copertinele, acestea putand fi fixe sau mobile, plane sau curbe, fiind confectionate din PVC sau material textil
Datorita dezvoltarii fulminante a firmei Infinit Serices, am fost nevoiti sa largim gama de produse pe care le comercializam si totodata sa oferim si servicii la cerere. De aceea oferim, servicii de montaj si executie la oricare din categoriile de produse pe care le avem, servicii de intretinere sau consultanta tehnica de specialitate.